Acasă Extern Guvernul Lituaniei vrea să acorde 100 de euro vârstnicilor de peste 75...

Guvernul Lituaniei vrea să acorde 100 de euro vârstnicilor de peste 75 de ani care se vaccinează anti-COVID

0

Guvernul Lituaniei a propus miercuri instituirea unei recompense de 100 de euro pentru persoanele în vârstă de cel puţin 75 de ani care acceptă să se vaccineze împotriva noului coronavirus, pentru a încuraja creşterea ratei de inoculare în această categorie, una dintre cele mai scăzute din UE, relatează Reuters.

„Nu reuşim să-i convingem să se vaccineze altfel”, a declarat şefa executivului, Ingrida Simonyte, în cursul unei reuniuni guvernamentale televizate.

Deşi 73% dintre adulţii lituanieni sunt vaccinaţi, ceea ce este în linie cu media UE, circa o treime din cei peste 75 de ani nu s-au vaccinat anti-COVID, potrivit datelor guvernamentale.

Două treimi dintre cele 4.965 de decese atribuite COVID-19 în mica republică baltică exsovietică s-au înregistrat tocmai în această categorie de vârstă.

Dacă parlamentul de la Vilnius va aproba săptămâna viitoare acest mecanism, guvernul va trebui să cheltuiască o sumă de până la 27 de milioane de euro pentru vârstnicii din categoria 75+ vaccinaţi cu „schema completă”, în perioada septembrie-noiembrie. Cei deja vaccinaţi vor beneficia de aceeaşi primă dacă acceptă o doză booster până la finele lui martie anul viitor.

Lituania, care are 2,8 milioane de locuitori, a înregistrat a doua cea mai ridicată rată a mortalităţii

„Dacă acest lucru ajută măcar câţiva oameni să ia decizia corectă şi să evite o formă severă a bolii ori decesul, merită investiţia”, a adăugat şefa guvernului.

Lituania, care are 2,8 milioane de locuitori, a înregistrat într-o perioadă de două săptămâni până pe 27 septembrie cea mai drastică rată de răspândire a COVID-19 din UE, precum şi a doua cea mai ridicată rată a mortalităţii, cu 646 de cazuri noi şi 81 de decese la 10.000 de oameni, potrivit cifrelor UE, informează Agerpres.

O decizie similară a fost luată în SUA, în zona metropolitană Houston, din Texas, unde responsabili locali au afirmat că vor plăti 100 de dolari fiecărei persoane care se vaccinează cu o primă doză, după ce preşedintele Joe Biden a făcut apel la administraţiile locale şi ale statelor federale să folosească astfel de plăţi pentru a creşte ratele de inoculare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.