Ambasadoarea Tatiana Molcean, reprezentanta permanentă a Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU și alte organizații internaționale la Geneva, a fost aprobată în calitate de președinte a Adunării Generale a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI).
Potrivit Ministerului de Externe, mandatul va fi exercitat pe parcursul a doi ani și va debuta imediat după finalizarea lucrărilor celei de-a 62-a runde de Adunări OMPI, care se desfășoară în aceste zile la Geneva (4 – 8 octombrie 2021).
Ministerul mai menționează că este o premieră pentru diplomația Republicii Moldova când un reprezentant al țării preia o funcție de asemenea nivel în cadrul unei organizații internaționale din sistemul ONU.
Prezidarea Adunării Generale a OMPI va oferi posibilitatea Republicii Moldova de a aplica în practică obiectivul politicii externe de conectare activă la agenda priorităților globale.
„În mod aparte, voi continua efortul de facilitare a interacțiunii dintre aplicarea în practică a instrumentele de protecție a proprietății intelectuale și soluționarea prin inovare, transfer de tehnologii și comerț a problemelor acute din domeniul sănătății. Prioritate va fi acordată, de asemenea, promovării inovării în rândul tinerilor, dar și aspectelor de gen”, a declarat ambasadoarea Tatiana Molcean.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.