VIDEO // Câțiva proprietari de terenuri din Durlești ar urma să fie expropriați

Redacția SafeNews

Înalță construcții pe terenuri, care urmează să fie eliberate mai târziu, pentru a lărgi drumurile ce vor face parte din centura Chișinăului. Este situația unor proprietari de terenuri private, situate la intrare în orașul Durlești. Conform unei legi, intrată în vigoare vara trecută, sectoarele trebuie eliberate pentru a extinde traseul, transmite SafeNews.md cu referire la Tv8.md.

Respectiv, statul urmează să răscumpere aceste terenuri. De ce proprietarii continuă să ridice contrucțiile, deși știu că vor fi demolate? 

Administrația de stat a Drumurilor consideră că la mijloc stau interese financiare, cu alte cuvinte scopul deținătorilor de terenuri este de a obține mai mulți bani de la stat. Vă prezentăm o anchetă, realizată de echipa de jurnaliști de la „Cu sens”.

PUBLICITATE

Este vorba de periferia Chișinăului, pe traseul M1, drum care face parte din centura capitalei. Acest segment va fi renovat și urmează să fie lărgit până la patru benzi de circulație.

„Pentru a putea face asta, în vara anului trecut, statul a declarat terenurile private, aflate de-a lungul carosabilului, de utilitate publică. Cu alte cuvine, acestea vor fi răscumpărate de stat. Respectiv, lucrările de construcții aici ar trebui să fie, practic, stopate.”

„Din cauza că se extinde, de alocat noi suprafețe de teren. Și conform proiectului au fost identificate 120 de sectoare în proprietate privată din localitatea orașului Durlești, Trușeni, parțial sunt și din Chișinău și urmează să fie expropriate”.