Acasă Social Președintele Sloveniei ajunge la Chișinău: Programul vizitei oficiale

Președintele Sloveniei ajunge la Chișinău: Programul vizitei oficiale

0

Președintele Republicii Slovenia, Borut Pahor, ajunge astăzi la Chișinău unde va avea întrevederi cu conducerea țării timp de două zile. Președintele Sloveniei va fi întâmpinat cu onoruri militare la Președinția Republicii Moldova, după care va avea întrevederi cu doamna Maia Sandu și cu membrii delegațiilor.

Pe parcursul zilei, Președintele Borut Pahor se va întâlni cu Prim-ministrul Natalia Gavrilița și cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, precum și cu un grup de elevi din Chișinău. Pe finalul primei zile a vizitei, cei doi șefi de stat vor sădi câte un arbore la Grădina Botanică din Chișinău.

Programul vizitei: 

10.00-10.15 – Ceremonia oficială de întâmpinare a Președintelui Republicii Slovenia, Borut Pahor (Președinția Republicii Moldova)

11.45-12.10 – Declarații de presă ale Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintelui Republicii Slovenia, Borut Pahor

13.00-13.15 – Depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt de către Președintele Borut Pahor

17.15-17.30 – Plantarea arborilor la Grădina Botanică din Chișinău.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.