Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale

Redacția SafeNews

Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat, joi, pentru acțiunea de finanțare ilegală a campaniei sale electorale din 2012. În luna iunie, procurorii au cerut o pedeapsă de un an de închisoare, dintre care şase luni cu executare, împotriva fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, transmite SafeNews.md cu referire la Protv.ro.

Fostul șef de stat a fost judecat la Paris pentru cheltuieli excesive în campania pentru alegerile prezidenţiale pe care le-a pierdut în 2012.

La finalul rechizitoriului, procurorii au subliniat “neglijenţa totală” a fostului şef de stat în gestionarea finanţelor unei campanii care a costat aproape dublu faţă de plafonul autorizat şi au cerut, de asemenea, o amendă de 3.750 de euro.

PUBLICITATE

Fostul președinte al Franței a mai fost condamnat într-un alt dosar la trei ani de închisoare, din care doi cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă şi nici executorie până după apel.