Alegerile federale din Germania, în oglinda exit-pollurilor

Redacția SafeNews

La alegerile federale din Germania din 26 septembrie, exit pollurile au dat câștig Partidului Social-Democrat, urmat de blocul CDU/CSU. Pentru conservatori, conduși de această dată de Armin Lashet, transmite IPN cu referință la Euronews, acesta este cel mai prost rezultat obținut vreodată de alianță.

Sondajul efectuat la eșirea din secțiile de votare de către Infrarest dimap arată că Partidul Social-Democrat obține 25,7 la sută, iar sondajul realizat de Mannheimer Forschungsgruppe Wahlen arată că social-democrații au acumulat 26 la sută din voturi. Alianța CDU/CSU merge, cum dau mediile, „practic, cap în cap” cu liderul.

Pe locul trei iese Partidul „verzilor” cu circa 14 la sută, urmat de Partidul democraților liberi și „Alternativa pentru Germania”. Conform datelor preliminare în parlamentul german intră și Partidul de Stânga cu 5 la sută din sufragiile alegătorilor.

PUBLICITATE

În actualele alegeri parlamentare participă cel mai mare număr de partide de la reunificarea Germaniei. Conform datelor Comisiei federale electorale, și-au desemnat candidați 47 de formațiuni. Pentru pentru fotoliile de deputați au concurat 6.211 de candidați, dintre care 2.024 de femei.