Câți deputați au certificate de vaccinare COVID. Grosu: Deja e mai bine

Redacția SafeNews

Un număr de 30 de deputați nu au prezentat până acum certificatele de vaccinare împotriva COVID-19, la solicitarea conducerii Parlamentului. Din cei 72 de deputați vaccinați împotriva noului coronavirus, 55 (din 63) sunt de la Partidul Acțiune și Solidaritate, 14 (din 32) – de la Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, iar trei (din 6) – de la Partidul „Șor”, a anunțat astăzi spicherul Igor Grosu, transmite SafeNews.md cu referire la Ziarulnational.md.

Aceeași sursă a precizat, în debutul ședinței de astăzi a Parlamentului, că 22 de persoane din cele 28 care activează în secretariatul Legislativului s-au vaccinat, la fel ca și 161 din cei 221 de funcționari din Parlament, precum și 63 din cei 101 angajați din personalul tehnic.

”Deja e mai bine”, a concluzionat Grosu.

PUBLICITATE

Deputatul PAS, Lilian Carp, a propus ca deputații care refuză să se vaccineze să fie obligați să se testeze la COVID-19 o dată la 14 zile pentru a putea fi admiși la ședințe.

„Să fim noi un exemplu pentru societate”, a spus Carp, însă Parlamentul nu a luat o decizie finală în acest sens.