Acasă Diverse Un nou pas către Lună. NASA a ales zona de aselenizare pentru...

Un nou pas către Lună. NASA a ales zona de aselenizare pentru roverul VIPER, care va căuta gheață pe satelitul natural al Pământului

0

NASA a anunţat luni că a ales craterul Nobile, situat în proximitatea polului sudic al Lunii, ca zonă de asolizare, în 2023, a unui robot de explorare ce va avea misiunea de a căuta gheaţă pe satelitul natural al Pământului, informează AFP.

Administrația Națională Aeronautică și Spațială din SUA speră că acel rover va putea să confirme prezenţa apei îngheţate la mică adâncime sub scoarţa lunară, care ar putea fi transformată într-o bună zi în carburant pentru rachete lansate în misiuni spre planeta Marte şi spre alte regiuni ale spaţiului îndepărtat, transmite Agerpres.

„Craterul Nobile este un crater de impact în apropiere de Polul Sud al Lunii, care s-a născut în urma unei coliziuni cu un alt corp ceresc mai mic”, a declarat pentru reprezentanţii presei Lori Glazer, directoarea diviziei de ştiinţe planetare din cadrul NASA.

Zona aleasă este una dintre cele mai reci regiuni din Sistemului Solar şi nu a fost cercetată până acum decât de la distanţă, cu ajutorul unor senzori precum cei prezenţi la bordul sondei Lunar Reconnaissance Orbiter şi la bordul navetei spațiale robotizate denumită Lunar Crater Observation and Sensing Satellite.

Roverul care va ajunge pe Lună în 2023 a primit numele VIPER, acronim pentru Volatiles Investigation Polar Exploration Rover. Potrivit lui Lori Glazer, acesta „va face cunoştinţă cu scoarţa lunară, forând chiar până la un metru adâncime în sol”.

Roverul VIPER al NASA are o greutate de 430 de kilograme, iar dimensiunile lui sunt similare cu cele ale unei maşinuţe de golf: 1,5 metri x 1,5 metri x 2,5 metri. De asemenea, VIPER prezintă şi câteva similitudini cu roboţii androizi din franciza „Star Wars”.

Spre deosebire de roverele utilizate pe Marte, VIPER poate fi pilotat în timp real, datorită distanţei mult mai scurte dintre Terra şi Lună, care este de doar 300.000 de kilometri și echivalează cu 1,3 secunde-lumină.

De asemenea, noul rover al NASA este şi mai rapid, deplasându-se cu o viteză de aproximativ 0,8 kilometri pe oră.

Propulsat cu ajutorul energiei solare, VIPER este echipat cu o baterie cu durată de funcţionare de 50 de ore şi a fost conceput pentru a rezista la temperaturi extreme. El se poate deplasa şi în lateral, pentru ca panourile lui solare să rămână permanent orientate spre Soare.

Membrii echipei care va coordona roverul VIPER vor încerca să descifreze mai întâi modul în care apa îngheţată a ajuns să existe pe Lună, felul în care ea s-a conservat timp de miliarde de ani şi fenomenul prin care aceasta dispare.

Această misiune face parte din programul american Artemis, care vizează trimiterea din nou a unor echipaje de astronauţi pe Lună.

Prima misiune lunară cu echipaj uman a fost programată oficial pentru anul 2024, dar ea va avea loc cu siguranţă mai târziu, întrucât mai multe etape din acest program spaţial au acumulat deja întârzieri.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.