Olandezul Ronald Koeman nu are emoţii că şi-ar putea pierde postul de antrenor al Barcelonei, în pofida eşecului greu cu 0-3 suferit săptămâna trecută pe teren propriu cu Bayern Munchen în UEFA Champions League.
Ronald Koeman: „Nu mi-e frică pentru viitorul meu”
”Sunt calm, avem şapte puncte în trei etape în La Liga. Avem jucători care se refac după accidentări. Ştiu că trebuie să câştigăm. Nu mi-e frică de viitorul meu, clubul şi preşedintele vor decide”, a declarat fostul fundaş al catalanilor.
După înfrângerea contra bavarezilor, meci în care Baca nu a tras pe spaţiul porţii nici măcar un şut, relaţia dintre Koeman şi preşedintele Joan Laporta a devenit şi mai tensionată. Tehnicianul olandez a admis că Laporta a încercat să-i găsească un înlocuitor în această vară, dar nu a reuşit.
Quique Setien și-a pierdut postul tot după un meci cu Bayern Munchen
Tot în urma unui eşec cu Bayern, 2-8 în sferturile Ligii Campionilor, în 2020, antrenorul Quique Setien şi-a pierdut postul.
Koeman a aminitit că la acel meci, Barca îi avea în teren pe Messi şi Griezmann, în timp ce la partida de săptămâna trecută au jucat jucători foarte tineri precum Eric Garcia, Gavi, Yusuf Demir, la care se va adăuga în scurt timp şi Ansu Fati.
La 18 ani, Fati a impresionat în trecut, dar o accidentare la genunchi l-a îndepărtat de teren aproape un an.
”Sperăm că el va reveni în şapte sau zece zile. Este important să-l avem, dar trebuie să progreseze din punct de vedre fizic”, a spus Koeman.
La meciul de azi cu Granada, Barca nu va putea conta pe Ousmane Dembele, Martin Braithwaite, Pedri, Jordi Alba, Sergio Aguero şi Ansu Fati.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.