12 tone de ciocolată KitKat au fost furate în Europa. Compania Nestle a confirmat că „un camion care transporta 413.793 de unități din noua sa gamă de ciocolată a fost furat în timpul transportului în Europa”. Transportul a dispărut săptămâna trecută în timp ce se îndrepta între locațiile de producție și cele de distribuție, a precizat firma, potrivit Le Monde.
„Întotdeauna i-am încurajat pe oameni să renunțe la KitKat”, a declarat un purtător de cuvânt al mărcii, referindu-se la sloganul acesteia. „Dar se pare că hoții au luat mesajul prea literal și au furat peste 12 tone din ciocolata noastră”.
Compania a avertizat că „furtul ar putea duce la o penurie de KitKat-uri pe raft”, recunoscând că „din păcate, consumatorii s-ar putea confrunta cu dificultăți în a-și găsi ciocolata preferată înainte de Paște”.
Camionul furat plecase din centrul Italiei și se îndrepta spre Polonia, cu un plan de a distribui batoanele în țările aflate pe parcurs. KitKat nu a precizat unde anume au dispărut bunurile, dar a anunţat că „vehiculul și conținutul acestuia sunt de negăsit”. „Anchetele sunt în desfășurare, în strânsă colaborare cu autoritățile locale și partenerii din lanțul de aprovizionare”, a mai precizat compania.
KitKat a avertizat că batoanele de ciocolată dispărute „ar putea intra în canale de vânzare neoficiale pe piețele europene”. Compania a precizat că este posibilă urmărirea bunurilor furate prin scanarea codurilor unice de lot găsite pe fiecare baton.
„Dacă se găsește o potrivire, scanerul va primi instrucțiuni clare despre cum să alerteze KitKat, care va distribui apoi dovezile în mod corespunzător”, a precizat acesta.

