Banii și bunurile confiscate de la infractori vor fi folosite pentru proiecte sociale și de interes public. O lege în acest sens a fost publicată în Monitorul Oficial și stabilește, pentru prima dată, cum vor fi gestionate și distribuite aceste resurse. Documentul prevede că activele provenite din activități ilegale vor fi valorificate în beneficiul comunității. Autorii susțin că noile reguli vor crește eficiența recuperării activelor și vor asigura o administrare mai transparentă a fondurilor obținute din infracțiuni.
Potrivit legii, Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale va ține evidența bunurilor confiscate, cu excepția sumelor de bani, care vor fi administrate de Serviciul Fiscal de Stat. Agenția va publica lista resurselor disponibile, iar instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale vor putea solicita utilizarea acestora pentru proiecte sociale sau de utilitate publică.
Legea introduce și restricții clare. Bunurile confiscate nu vor putea fi utilizate, direct sau indirect, de persoana de la care au fost ridicate, de soțul sau soția acesteia, de rude până la gradul al patrulea sau de persoane afiliate.
Pentru luarea deciziilor va fi creată o Comisie pentru Gestionarea Bunurilor Confiscate. Aceasta va avea nouă membri, opt reprezentanți ai ministerelor și un reprezentant al societății civile, desemnați de Ministerul Justiției. Comisia va analiza cererile și va decide modul în care bunurile sau fondurile vor fi folosite în interes public.
După transfer, Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale va monitoriza modul în care resursele sunt utilizate.
Legea stabilește și modul de distribuire a banilor confiscați: 70% vor merge la bugetul de stat, 20% vor fi alocați pentru proiecte sociale, iar 10% vor reveni instituțiilor publice pentru inițiative de interes public.
Noile prevederi vor intra în vigoare la două luni de la publicarea în Monitorul Oficial.


