Un bărbat a fost condamnat la 14 ani de închisoare într-un dosar de delapidare și abuz de serviciu legat de proiecte imobiliare din Chișinău, după ce ar fi prejudiciat investitori cu peste 11 milioane de lei.
Potrivit Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Instanța a dispus executarea pedepsei în penitenciar de tip închis și interdicția de a gestiona organizații timp de 5 ani.
Ancheta arată că, în perioada 2012–2016, inculpatul, în calitate de administrator al unor companii, ar fi atras bani de la investitori pentru construcția unor blocuri locative. Ulterior, ar fi efectuat lucrări neautorizate, inclusiv supraetajări și modificări ale proiectelor inițiale, contrar normelor legale.
Procurorii susțin că au fost încheiate zeci de contracte de investiții pentru spații care nu aveau bază legală, inclusiv pentru etaje construite ilegal. În total, prejudiciul depășește 11,6 milioane de lei.
În același dosar, un alt inculpat a fost găsit vinovat de abuz de serviciu, dar a fost eliberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție. Un al treilea inculpat a fost declarat iresponsabil și internat într-o instituție psihiatrică.
Instanța a admis acțiunile civile ale părților vătămate și a dispus recuperarea prejudiciilor, inclusiv sume de peste 23.000 de euro, precum și alte despăgubiri pentru daune morale și cheltuieli juridice.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.







