Un bărbat de 73 de ani, cetățean italian, a fost prins pe Aeroportul Internațional Chișinău cu 130 de monede, presupuse a fi din aur, pe care nu le-a declarat autorităților.
Cazul a fost depistat de polițiștii de frontieră, în colaborare cu funcționarii vamali, la controlul unui pasager de pe ruta Chișinău–Verona. Monedele erau ascunse în bagaj.
Potrivit Poliției de Frontieră, bunurile nu au fost declarate conform prevederilor legale, ceea ce a dus la ridicarea acestora pentru verificări suplimentare.
PUBLICITATE
Cazul este examinat de Serviciul Vamal, care urmează să stabilească proveniența și valoarea exactă a monedelor.
Autoritățile reamintesc că orice bun de valoare trebuie declarat la trecerea frontierei, iar nerespectarea regulilor atrage sancțiuni.

