Cu ocazia Zilei Profesorului, candidata la președinție Victoria Furtună a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere pentru toți dascălii. Ea a subliniat importanța pe care profesorii o au în formarea nu doar a cunoștințelor, ci și a caracterelor elevilor, menționând că amintirile din primele clase rămân printre cele mai prețioase, pline de emoție și recunoștință, fiind punctul de pornire în drumul spre maturitate.
În mesajul său, Victoria Furtună a atras atenția asupra condițiilor dificile în care trăiesc mulți dintre acești profesori. Ea a evidențiat lipsa de respect și recunoaștere pe care o resimt dascălii, mulți dintre ei trăind sub limita sărăciei, dacă sunt pensionari, sau cu venituri incerte, dacă încă activează, mai ales în școlile din mediul rural.
Candidata la președinție le-a urat profesorilor multă sănătate, putere și sprijinul pe care îl merită cu adevărat. Ea a subliniat că efortul lor zilnic, dedicat viitorului nostru, rămâne o investiție neprețuită în fiecare generație, iar recunoștința societății trebuie să fie manifestată prin respect și susținere concretă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.