Acasă Social Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului. MSMPS a dat diplome, iar Dodon...

Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului. MSMPS a dat diplome, iar Dodon medalii

0

MSMPS a apreciat cu diplome 1380 lucrători medicali și farmaceutici din instituțiile medicale publice, private și instituțiile de asistență socială, cu prilejul Zilei Lucrătorului medical şi a Farmacistului. Totodată, ăeste 400 de lucrători medicali din toate localitățile țării, care s-au ales cu distincții din partea președintelui Igor Dodon, precum cel al Republicii, „Gloria Muncii”, „Meritul Civic”, și altele, transmite SafeNews.md, cu referire la deschide.md.

„Recunoștință și aprecieri pentru profesionalism, muncă asiduă, devotament și dedicație, pentru vieți salvate. Adevărați eroi ai zilelor noastre- lucrătorii medicali și farmaciștii. Cei care, în aceste momente de grea încercare pentru întreaga lume, se află în prima linie în lupta cu pandemia COVID-19. Astăzi, cu prilejul Zilei Lucrătorului medical şi a Farmacistului, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale aduce cele mai sincere felicitări şi înalte consideraţiuni tuturor medicilor, asistenților medicali și farmaciștilor. Pentru activitatea prodigioasă în domeniul ocrotirii sănătății, responsabilitate și contribuție la dezvoltarea și perfecționarea asistenței medicale acordate populației, MSMPS a apreciat cu diplome 1380 lucrători medicali și farmaceutici din instituțiile medicale publice, private și instituțiile de asistență socială”, se arată într-un comunicat al MSMPS remis presei.

Totodată, pentru dăruire în activitate, profesionalism înalt, performanțe deosebite obținute în prestarea serviciilor medicale, în semn de distinsă apreciere pentru contribuția adusă la îmbunătățirea sistemului medical, au fost decorați cu diplome mai mulți lucrători medicali. Astfel au fost oferite 30 Diplome de Onoare ale Guvernului, 38 Diplome de Onoare ale Președintelui Republicii Moldova și 11 Diplome de Onoare ale Parlamentului.

De asemenea, specialiștii din sistemul medical au fost apreciați cu Distincții de Stat: „Ordinul Republicii”- 2, Ordinul „Gloria Muncii”-32, Medalia „Meritul Civic”-53, Medalia „Nicolae Testemiţanu”-23, Titlul Onorific „Om Emerit”-3.

„Aducem un ultim omagiu celor 21 lucrători medicali, care au pierdut lupta cu noul coronavirus, fiind până în ultima clipă alături de pacienți și salvând vieți. Îngeri în halate albe. Exprimăm sincere condolențe familiilor care și-au pierdut membrii, precum sistemului medical care a pierdut specialiști valoroși, ce s-au dedicat  profesiei și au salvat mii de vieți omenești. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, mai scrie în comunicat.

La rândul său, Igor Dodon, într-o postare pe pagina sa de Facebook, scrie că, cu prilejul sărbătorii profesionale, „pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul ocrotirii sănătății, contribuție substanțială la implementarea formelor și metodelor avansate de tratament și pentru dăruirea și abnegația manifestate în actul medical”, a semnat un Decret privind conferirea de distincții de stat unui grup de lucrători medicali.

Printre lucrătorii medicali care s-au ales cu cea mai înaltă distincție, „Ordinul Republicii”, se numără patru medici. E vorba despre Victor Cojocaru, profesor universitar la USMF, Nicolai Nalivaico, șef de serviciu la Institutul de Ftiziopneumologie ,,Chiril Draganiuc”, Galina Rusu, conferențiar universitar la USM și Grigore Zapuhlîh, director al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie.

De menționat că printre cei decorați se mai numără vicedirectorul de la Spitalul de Urgență, Igor Curov, șeful spitalului din Cahul, Oleg Crudu, șeful spitalului din Florești, tatăl deputatului Eugeniu Nichiforciuc, Valeriu Nichiforciuc, șefă de direcție la ANSP, Ala Halacu și alții.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.