Acasă Social Ziua Europei 2025 în R. Moldova: Evenimente pentru pace, prosperitate și demnitate

Ziua Europei 2025 în R. Moldova: Evenimente pentru pace, prosperitate și demnitate

0

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, alături de ambasadele statelor membre UE, va celebra Ziua Europei 2025 printr-o serie de evenimente speciale organizate în mai multe orașe ale țării. Anul acesta, festivitățile se desfășoară sub sloganul „Pace, prosperitate, demnitate -Europa ești tu !”, marcând și 75 de ani de la Declarația Schuman, actul fondator al Uniunii Europene.

Principalul eveniment, Orășelul European, va fi inaugurat pe 9 mai în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, iar apoi va continua pe 17 mai la Căușeni. Vizitatorii vor descoperi:

Standuri ale celor 19 state membre UE, unde vor fi prezentate tradiții culturale și specialități culinare.

Expoziții ale 56 de proiecte finanțate de UE, care evidențiază sprijinul european pentru Moldova în domenii precum dezvoltarea rurală, economică și socială.

Activități educative și interactive pentru toate vârstele, precum și concerte cu artiști de top din Moldova și Ucraina, printre care Vali Boghean, Zdob și Zdub și Pașa Parfeni.

Între 9 și 31 mai, mai multe localități, inclusiv Cahul și Ungheni, vor găzdui proiecții de filme, expoziții și spectacole de dans, toate cu intrare liberă. Acest festival este o oportunitate perfectă pentru a explora diversitatea culturală a Europei.

Într-un mesaj emoționant, ambasadorul UE în Moldova, Jānis Mažeiks, a subliniat:„Pacea este temelia pe care se clădește totul. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei ne amintește cât de prețioase sunt valorile noastre comune. Moldova a simțit presiunea Rusiei – prin șantaj energetic, intimidare și dezinformare. Dar UE este alături de voi! Să reafirmăm angajamentul față de pace, prosperitate și demnitate. Europa nu este doar un loc, ci o alegere, o familie… Europa ești TU!”

Evenimentele nu se limitează doar la Chișinău și Căușeni. În parteneriat cu autoritățile locale și rețeaua de Eurocluburi, activități vor fi organizate și în alte orașe, întăriind legăturile dintre comunitățile moldovenești și valorile europene.

Ziua Europei 2025 subliniază angajamentul ferm al UE de a sprijini Moldova pe drumul său spre dezvoltare și integrare europeană, promovând unitatea, diversitatea și cooperarea.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.