Doi soți care dețin funcții importante în stat – procuror în Procuratura municipiului Chișinău și șef de Post Vamal din cadrul Biroului Vamal Centru sunt cercetați penal pentru îmbogățire ilicită.
Procurorii anticorupție susțin că începând cu perioada anului 2016 și până în prezent, aceștia dețin prin intermediul rudelor apropiate și terților, mai multe mijloace de transport de lux, precum și o casă amplasată într-o zonă de elită a municipiului Chișinău, care este evaluată la suma de peste 12 milioane de lei (aproximativ 600 de mii de euro). În urma investigațiilor s-a constatat că valoarea cumulativă a acestor bunuri depășește substanțial veniturile legal dobândite și declarate de subiecți și membrii familiei pentru aceeași perioadă.
Procuratura Anticorupție anunță că în luna septembrie și octombrie 2024 au efectuat mai multe percheziții, iar în rezultat au fost ridicate documente, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și alte obiecte relevante pentru urmărirea penală.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.