Antrenorul lui Real Madrid, Zinedine Zidane, s-a enervat vineri într-o conferinţă de presă când a fost întrebat despre rezultatele slabe ale echipei şi a cerut „respect”, amintind că fotbaliştii săi au câştigat în sezonul trecut campionatul, relatează AFP şi EFE.
„Ne vom lupta, eu în primul rând, ca antrenor. Am spus mereu că sunt norocos să mă aflu aici şi nu voi abandona”, a declarat Zidane înaintea meciului de campionat de sâmbătă cu Huesca. Real este pe locul 3 în La Liga, la 10 puncte de liderul Atletico Madrid, care are un meci mai puţin disputat.
„Toată lumea vorbeşte mult, e adevărat că situaţia nu e uşoară, nu am câştigat destule meciuri, dar ne dorim cu adevărat să schimbăm această situaţie şi asta vom încerca să facem”, a spus tehnicianul, care a fost două săptămâni în izolare după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus.
„Cum pierdem sau terminăm la egalitate, trebuie să plec. Nu sunt mulţumit, ba chiar sunt foarte enervat, fiindcă nu cred că merit un asemenea tratament”, a afirmat francezul.
„Trebuie să ne lase să muncim”, a cerut Zidane. Potrivit acestuia, trebuie „aşteptat sezonul viitor pentru a decide dacă trebuie procedat altfel, să schimbăm nişte lucruri. Până atunci, avem dreptul să continuăm să luptăm.”
„Am stat închis timp de două săptămâni şi mă învârteam ca un leu în cuşcă. Eram nerăbdător să ies ca să pot spune că vom lupta până la capăt”, a continuat Zidane.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.