Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski a ajuns deja la Washington DC, înaintea discuţiilor cruciale cu liderul american Donald Trump, el declarând că este încrezător că Ucraina va obţine garanţii de securitate cu sprijinul liderilor europeni.
Zelenski se va întâlni cu Trump pentru discuţii bilaterale în Biroul Oval, înainte ca Trump să se întâlnească cu liderii europeni.
„Am ajuns deja la Washington, (n.r. – luni) mă voi întâlni cu preşedintele Trump. Vom discuta şi cu liderii europeni. Îi mulţumesc preşedintelui SUA pentru invitaţie. Cu toţii împărtăşim dorinţa puternică de a pune capăt rapid şi definitiv acestui război. Iar pacea trebuie să fie durabilă. Nu aşa cum a fost acum câţiva ani, când Ucraina a fost forţată să renunţe la Crimeea şi la o parte din estul ţării noastre – o parte din Donbas – iar Putin a folosit pur şi simplu acest lucru ca trambulină pentru un nou atac. Sau când Ucraina a primit aşa-numitele „garanţii de securitate” în 1994, care nu au funcţionat. Desigur, Crimeea nu ar fi trebuit cedată atunci, la fel cum ucrainenii nu au cedat Kievul, Odesa sau Harkiv după 2022. Ucrainenii luptă pentru pământul lor, pentru independenţa lor. În prezent, soldaţii noştri înregistrează succese în regiunile Doneţk şi Sumî. Sunt încrezător că vom apăra Ucraina, că vom garanta în mod eficient securitatea şi că poporul nostru va fi întotdeauna recunoscător preşedintelui Trump, tuturor americanilor şi tuturor partenerilor şi aliaţilor noştri pentru sprijinul şi ajutorul lor nepreţuit.
Rusia trebuie să pună capăt acestui război, pe care ea însăşi l-a început. Şi sper că forţa noastră comună, alături de America şi de prietenii noştri europeni, va obliga Rusia să încheie o pace adevărată. Vă mulţumesc!”, a scris Zelenski pe X.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.