Acasă Extern Xi Jinping critică, din nou, taxele impuse de către Donald Trump: „Destabilizează...

Xi Jinping critică, din nou, taxele impuse de către Donald Trump: „Destabilizează ordinea economică mondială”

0

Preşedintele chinez Xi Jinping a criticat miercuri taxele vamale, care fac rău comerţului internaţional.

Taxele respective „dăunează sistemului comercial multilateral şi destabilizează ordinea economică mondială”, i-a spus Xi omologului său azer, Ilham Aliev, pe care l-a primit într-o vizită oficială la Beijing, transmite AFP, potrivit Agerpres.

China şi Statele Unite s-a angajat într-un conflict comercial, în cadrul căruia preşedintele american Donald Trump a impus o suprataxă de 145% asupra majorităţii mărfurilor chineze.

Beijingul a ripostat cu taxe vamale de 125% asupra produselor americane, declarându-şi disponibilitatea de a duce „până la capăt” războiul economic.

Escaladarea conflictului între cele mai mari puteri economice mondiale diferenţiază China de alţi parteneri comerciali ai SUA, care beneficiază de suspendarea timp de 90 de zile a suprataxelor, rămânând deocamdată doar cu o taxă vamală minimă, de 10%. Multe dintre ţările respective au început deja tratative cu Washingtonul.

Beijingul i-a criticat săptămâna aceasta pe cei care practică „împăciuirea” cu americanii. Chinezii s-au declarat „ferm împotriva” oricărui acord împotriva intereselor lor.

Ministrul chinez de externe Wang Yi a cerut marţi Regatului Unit şi Uniunii Europene să contribuie la apărarea comerţului multilateral. El a discutat telefonic cu omologii săi britanic şi austriac.

Marţi a sosit la Beijing preşedintele azer Ilham Aliev, cu scopul de a „trasa o nouă foaie de parcurs pentru relaţiile bilaterale”, a scris publicaţia Global Times, susţinută de statul chinez. Relaţiile cu Azerbaidjanul, situat între Asia şi Europa, sunt importante pentru China în special în cadrul iniţiativei acesteia cunoscute ca Noul Drum al Mătăsii, prin care urmăreşte să îşi sporească influenţa în lume. Xi a afirmat miercuri că ţara sa şi Azerbaidjanul au păstrat legături strânse „în ciuda situaţiei internaţionale în continuă evoluţie”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.