În doar două zile de weekend, șoferii din Republica Moldova au comis peste 4.100 de abateri de la Regulamentul circulației rutiere, potrivit unui comunicat al INSP.
Cele mai grave cazuri vizează 71 de conducători auto care au fost înlăturați de la volan după ce au fost prinși sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice. Aceștia riscau să pună în pericol nu doar propria viață, ci și a celorlalți participanți la trafic.
Viteza excesivă rămâne cea mai frecventă încălcare – 1.916 șoferi au fost surprinși circulând peste limita legală. Alți 550 de conducători auto au ignorat indicatoarele de prioritate și semnalele semafoarelor, în timp ce 547 circulau cu mașini fără revizie tehnică sau fără asigurare obligatorie.
Nu lipsesc nici infracțiunile de rutină:
• 404 șoferi au oprit mașina în locuri interzise;
• 48 nu au acordat prioritate pietonilor;
• 392 au fost sancționați pentru lipsa centurii sau utilizarea telefonului mobil în timpul șofatului.
• 39 de persoane au fost amendate pentru că se aflau la volan deși nu aveau dreptul legal de a conduce.
În total, agenții de patrulare au intervenit în 2.450 de cazuri, ca urmare a apelurilor recepționate prin Serviciul Unic 112.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.