Washingtonul a anunțat miercuri noi restricții privind acordarea de vize oficialilor străini care îi ‘cenzurează’ pe americani pe rețelele de socializare, relatează AFP și Reuters.
Secretarul de stat Marco Rubio – pe care unii îl acuză că a revocat vizele unor persoane care au criticat Israelul – a reclamat existența unor ‘acțiuni flagrante de cenzură’ în străinătate împotriva unor companii americane, scrie Agerpres.
Rubio nu a dat nume, dar săptămâna trecută l-a indicat pe judecătorul de la Curtea Supremă braziliană Alexandre de Moraes, care s-a opus lui Elon Musk blocându-i temporar rețeaua de socializare X în Brazilia în 2024.
Administrația lui Donald Trump – el însuși un mare fan al rețelelor de socializare – și-a acuzat și aliații german și britanic că limitează accesul la anumite discursuri pe care aceste două țări le-au calificat ca promovând ura, menționează AFP.
Miercuri, Marco Rubio a anunțat, ca represalii, ‘o nouă politică de restricție a vizelor care se va aplica responsabililor străini și persoanelor care se fac complice la cenzurarea americanilor. Libertatea de exprimare este esențială pentru modul de viață american – un drept din naștere asupra căruia guvernele străine nu au nicio autoritate’.
‘Nu vom tolera nicio încălcare a suveranității americane, mai ales atunci când aceasta încalcă dreptul nostru fundamental la libertatea de exprimare’, a subliniat el.
Secretarul de stat a afirmat că a revocat deja vizele a mii de persoane, în cea mai mare parte studenți care au protestat împotriva ofensivei israeliene din Gaza.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.