Preşedintele Volodimir Zelenski îndeamnă tot mai insistent aliaţii din NATO să ajute la interceptarea rachetelor şi dronelor ruseşti deasupra Ucrainei, aşa cum fac în cazul Israelului, dar Washingtonul a indicat joi că nu este de acord cu un astfel de demers în cazul Ucrainei, pentru că situaţia ar însemna o implicare diferită în război, după cum a explicat o purtătoare de cuvânt a Pentagonului.
„Pot Statele Unite şi aliaţii să ajute Ucraina în acest sens? Adică, din moment ce este posibil cu Israelul, de ce nu se poate face şi cu Ucraina?” a întrebat un jurnalist la briefingul de presă al Pentagonului.
Secretarul de presă adjunct al Pentagonului, Sabrina Singh, a răspuns că este vorba despre două situaţii şi câmpuri de luptă foarte diferite.
„Preşedintele, chiar de la începutul invaziei ruse în Ucraina, a cerut acestui departament (Pentagonul – n.r.) să ofere Ucrainei ceea ce are nevoie pe câmpul de luptă. Ucraina a reuşit cu succes să îl folosească, fie că este vorba de apărarea aeriană sau de alte capacităţi, pentru a-şi recupera teritoriul. Secretarul (Austin Lloyd – n.r.) tocmai a avut o convorbire telefonică cu dl.Umerov (Rustem Umerov, ministrul ucrainean al apărării – n.r.), pentru a obţine informaţii actualizate despre câmpul de luptă, pentru a înţelege mai bine de ce alte capacităţi ar putea avea nevoie, dacă este cazul”, a declarat Sabrina Singh.
„Preşedintele s-a angajat ca Statele Unite să nu trimită trupe la sol în Ucraina, dar sprijinim Ucraina în eforturile sale de a-şi recăpăta teritoriul suveran”, a adăugat ea.
„Dar doborârea acestor ţinte, să zicem de pe teritoriul polonez sau românesc, ar însemna să avem trupe la sol?” a vrut să ştie jurnalistul.
„Asta ar însemna să ne implicăm într-un război într-un mod diferit”, a răspuns purtătoarea de cuvânt. „În acest moment, considerăm că Ucraina a reuşit să se apere cu succes împotriva atacurilor ruseşti asupra oraşelor, populaţiei şi infrastructurii sale. Şi vom continua să ne asigurăm că au sprijinul de care au nevoie pentru a face asta”, a punctat ea, conform transcrierii briefingului de presă postate pe site-ul Departamentului Apărării.„Apărarea aeriană a Ucrainei este la fel de importantă înainte de iarnă şi se fac progrese reale în doborârea în comun a rachetelor şi dronelor ruseşti”, a susţinut joi seară, în alocuţiunea sa zilnică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în ziua în care l-a primit la Kiev pe noul secretar general al NATO, Mark Rutte. „Constatăm că unul dintre principalele motive ale deficitului de securitate pe cerul Ucrainei şi, în special, în apropierea frontierelor NATO – ale vecinilor noştri – este lipsa deciziilor privind munca în comun, privind apărarea comună. Ceea ce funcţionează pe cerul din Orientul Mijlociu şi ajută Israelul să se apere poate funcţiona şi pe cerul din partea noastră de Europă – Ucraina – şi poate contribui la salvarea de vieţi”, a pledat Zelenski, aşa cum făcuse şi cu o seară înainte. „Există soluţii tehnice speciale şi există tactici destul de eficiente”, susţine liderul ucrainean. „Astăzi am discutat despre acest lucru cu Mark Rutte şi vom continua să convingem toţi partenerii noştri de ceea ce trebuie să fie pus în aplicare – de ceea ce este nevoie pentru a proteja eficient cerul”, a adăugat Volodimir Zelenski.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.