Vulcanul Fuego din Guatemala a început sâmbătă o nouă fază de erupție, însoțită de explozii, scurgeri de lavă și nori de cenușă, au anunțat autoritățile, care însă nu au ordonat deocamdată evacuarea populației, potrivit AFP.
În 2018, o erupție a vulcanului Fuego, unul dintre cei mai activi din America Centrală, s-a soldat cu 215 morți, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.
„Vulcanul Fuego a înregistrat o creștere a activității, care în ultimele minute a intrat într-o fază de erupție”, a precizat Institutul Național de Vulcanologie (Insivumeh) într-un comunicat.
Erupția vulcanului de 3.763 de metri înălțime, situat la 35 km sud-vest de capitala Ciudad de Guatemala, generează „explozii constante slabe, moderate și puternice”, a adăugat institutul.
De asemenea, ea provoacă o „fântână incandescentă” de lavă care ajunge la 500 de metri deasupra craterului și o coloană de cenușă care se ridică la peste un kilometru de la vârful vulcanului, a precizat Insivumeh.
Până în prezent, nu au fost raportate evacuări în comunitățile din apropierea vulcanului, potrivit unui purtător de cuvânt al Coordonării naționale pentru gestionarea dezastrelor naturale (Conred), Rodolfo Garcia.
La 3 iunie 2018, o erupție a vulcanului Fuego (în spaniolă „Volcán de Fuego”, „Vulcanul de Foc”) s-a soldat cu 215 morți și un număr similar de dispăruți în comunele din apropierea vulcanului.
Alți doi vulcani sunt, de asemenea, activi în Guatemala: Santiaguito (vest) și Pacaya, la 20 km sud de capitală.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.