Acasă Extern Vladimir Zelenski bate alarma: Rusia pregătește noi ofensive în Ucraina

Vladimir Zelenski bate alarma: Rusia pregătește noi ofensive în Ucraina

0

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a avertizat luni seara, 26 mai, în discursul său zilnic către națiune, că Rusia pregătește noi ofensive terestre și nu manifestă niciun interes să pună capăt războiului.

„Am avut o reuniune a Statului Major. Au fost prezentate rapoarte ale serviciilor de informații – rapoarte foarte detaliate. Am discutat situația generală: războiul, intențiile Rusiei, capacitățile trupelor ruse și ale complexului său militar și industrial, precum și capacitatea noastră de a face presiuni asupra Rusiei și de a-i perturba planurile. Putem vedea din informațiile obținute de serviciile de informații și din datele din surse deschise că Putin și anturajul său nu intenționează să pună capăt războiului. În prezent, nu există niciun indiciu că aceștia iau serios în considerare pacea sau diplomația. Dimpotrivă, există numeroase dovezi că pregătesc noi operațiuni ofensive”, a declarat președintele Ucrainei.

Potrivit președintelui Ucrainei, Rusia se bazează pe continuarea acestui război și că acest lucru este, din partea lor, „un dispreț flagrant față de toți cei din lume care caută pacea și încearcă să facă diplomația să funcționeze”.

Mai mult, Zelenski susține că serviciile de informații ale partenerilor Ucrainei dețin, de asemenea, aceste informații, sunt, de asemenea, conștiente de situație și le îndeamnă să nu închidă ochii, ci să le raporteze liderilor lor.

Președintele ucrainean a făcut din nou apel la mai multe sancțiuni împotriva Rusiei din partea comunității internaționale și la sprijin suplimentar pentru Ucraina, pentru a forța Moscova să accepte o încetarea focului de cel puțin 30 de zile, cerută de Kiev pentru a impulsiona negocierile de pace.

Zelenski a reamintit că, la o săptămână după ce președintele Vladimir Putin a spus că va formula în scris condițiile sale pentru o încetare a focului, Rusia nu a prezentat încă un astfel de document.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.