Acasă Social Vladimir Voronin: ”Parlamentul e tabăra unor interese de grup”

Vladimir Voronin: ”Parlamentul e tabăra unor interese de grup”

0

„Membrii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi susţinătorii săi vor lucra activ la alegerile parlamentare anticipate, pe care toată ţara le aşteaptă”. Despre aceasta a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele partidului, Vladimir Voronin.

Potrivit Infotag, el a descris actualul organ legislativ suprem drept o „tabără care funcţionează pentru interesele unui grup”.

„Aşteptăm aceste alegeri, pentru că există o nemulţumire masivă a oamenilor. Pentru că se fac numai nelegiuiri în ţara asta. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi de autorităţi.
Cică, au mărit pensia cu un procent. Cu aceşti bani nu poţi cumpăra nici două pâini. Amintiţi-vă cum s-au încheiat protestele recente de la Chişinău ale veteranilor care au apărat Moldova cu preţul propriei vieţi şi au cerut elementarul.
Ce le-au făcut: i-au bătut, i-au târât cu faţa de asfalt. Iar agricultorilor, care au pierdut aproape totul în timpul acestei secete, li s-au dat 1,5 mii de lei pentru un hectar de terenuri afectate.
Cu aceşti bani, puteţi alimenta tractorul de două ori, dar nu veţi rezolva fundamental problemele agriculturii. E o catastrofă şi cu pregătirile pentru iarnă ale producătorilor agricoli interni.
Şi ştiţi de ce? Pentru că autorităţile se pregătesc pentru alegerile prezidenţiale”, a spus fostul preşedinte.

Potrivit lui Voronin, populaţia este dezinformată în mod deliberat cu privire la adevărata stare de lucruri, „canalele TV ale partidelor bat capul”.

„În sate, care este principala sursă de informaţii? Numai canalele TV, care, toate, aparţin partidelor. Vorbim despre acelaşi Dodon, care spune poveşti la toate cele cinci canale de televiziune ale sale „, a spus Voronin, menţionând că ” Moldova este încă un stat capturat”.

infotag.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.