Acasă Extern Vladimir Putin refuză propunerea lui Donald Trump privind încetarea focului în Ucraina:...

Vladimir Putin refuză propunerea lui Donald Trump privind încetarea focului în Ucraina: „Poziția Federației Ruse rămâne neschimbată”

0

Președintele rus Vladimir Putin a respins propunerea liderului american Donald Trump, care a sugerat o încetare a focului în Ucraina prin oprirea trupelor celor două părți pe actualele poziții. Secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov că „poziția Rusiei rămâne consecventă” și că nu se pune problema unei schimbări de strategie militare.

Declarațiile lui Peskov vin după ce publicații internaționale, printre care Financial Times și Pravda, au relatat că în timpul unei întâlniri recente cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Donald Trump ar fi cerut oprirea luptelor „pe liniile actuale” ca prim pas spre o negociere de pace.

„Credem că ambele părți ar trebui să se oprească acolo unde se află acum”, ar fi spus Trump jurnaliștilor, după discuția cu Zelenski, potrivit surselor citate.

Presa ucraineană a notat că Putin ar fi transmis liderului american că Rusia va „distruge Ucraina” dacă aceasta refuză condițiile Moscovei. Ulterior, Donald Trump a negat că ar fi cerut Kievului să cedeze Donbasul, dar a insistat că „pacea trebuie obținută printr-un compromis realist”.

În reacția sa, Dmitri Peskov a precizat că linia de negociere a Moscovei este clară: trupele ruse nu se vor retrage de pe pozițiile actuale, iar ideea de a opri conflictul fără îndeplinirea obiectivelor stabilite de Kremlin „nu se discută”.

„Acesta este un articol de ziar. În general, au existat multe declarații diferite pe această temă”, a spus Peskov, potrivit agenției TASS.

„Acest subiect a fost ridicat în mod repetat, cu nuanțe variate, în timpul contactelor ruso-americane, iar partea rusă a răspuns de fiecare dată. Acest răspuns este bine cunoscut: poziția Federației Ruse rămâne consecventă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a confirmat că există contacte între experți ruși și americani pe tema potențialului transfer de rachete Tomahawk din SUA către Ucraina.

„Ascultăm declarațiile pe această temă și ne ghidăm după ele. Există contacte la nivel de experți, unde se face schimb de poziții”, a precizat oficialul rus, potrivit agenției Interfax, .

Întrebat dacă Rusia a primit vreo confirmare oficială de la Washington privind neacordarea rachetelor Tomahawk Kievului, Peskov a răspuns că Moscova se bazează doar pe declarațiile publice ale președintelui Trump și pe relatările din presa americană.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.