Acasă Extern Vladimir Putin a ordonat schimbarea numelui aeroportului din Volgograd în Stalingrad

Vladimir Putin a ordonat schimbarea numelui aeroportului din Volgograd în Stalingrad

0

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat marți seară un decret prin care redenumește aeroportul din Volgograd drept Stalingrad, așa cum era cunoscut orașul după ce armata sovietică a învins forțele naziste germane în cea mai mare bătălie a celui de-Al Doilea Război Mondial, informează Reuters.

„Pentru a perpetua Victoria poporului sovietic în Marele Război Patriotic din 1941-1945, decretez prin prezenta… atribuirea numelui istoric «Stalingrad» Aeroportului Internațional Volgograd”, se arată în decretul publicat pe site-ul Kremlinului.

Al Doilea Război Mondial, în care se estimează că au murit aproximativ 22-25 de milioane de cetățeni sovietici, este cunoscut în Rusia sub numele de Marele Război Patriotic. Pentru mulți ruși, Stalingradul evocă amintiri atât ale sacrificiului războiului, cât și ale domniei ucigașe a dictatorului Iosif Stalin.

Putin a comparat adesea invazia Ucrainei cu lupta împotriva naziștilor, prezentând războiul rușilor ca pe o „operațiune militară specială” de „demilarizare” și „denazificare” a Ucrainei.

Ucraina, care făcea parte din Uniunea Sovietică și a suferit ea însăși devastări din partea forțelor lui Adolf Hitler, respinge aceste paralele ca fiind pretexte false pentru un război de cucerire imperială.

Într-un discurs înflăcărat ținut în 2023 la Volgograd, care a marcat cea de-a 80-a aniversare a bătăliei de la Stalingrad, Putin a criticat dur Germania pentru că a ajutat la înarmarea Ucrainei și a reiterat că este gata să apeleze la întregul arsenal al Rusiei, care include arme nucleare.

Stalingradul, redenumit Volgograd în 1961, a fost cea mai sângeroasă bătălie a războiului, când Armata Roșie sovietică, cu un cost de peste 1 milion de victime, a rupt coloana forțelor de invazie germane în 1942-1943.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.