Vicepreşedintele „Pro Moldova”, Vladimir Cebotari, a declarat că deputaţii care au rămas în grupul parlamentar „Pro Moldova” au dat asigurări că nu vor pleca. El nu a comentat declaraţiile celor care au părăsit partidul. De asemenea, politicianul a spus că nu ştie despre planurile de viitor ale foştilor săi colegi, transmite SafeNews.md cu referire la Infotag.
„Nu pot să vorbesc din numele lor. Sper că aceasta nu vorbeşte despre schimbarea viziunilor şi valorilor pe care noi le-am promovat în toată această perioada. Cred că se va vedea după cum va fi exerciţiul de vot. Sper că nu se va crea o majoritate parlamentară aşa cum se vorbeşte pe culoarele Parlamentului”, a declarat el.
Anterior, unii parlamentari şi politicieni au comunicat despre viitoarea demisie a cinci deputaţi din „Pro Moldova”.
Potrivit experţilor, aceştia urmează să adere la noua majoritate parlamentară, care după alegeri poate fi creată de Partidul Socialiştilor (PSRM) şi Partidul „ŞOR”.
Deputaţii Sergiu Sîrbu, Grigore Repesciuc şi Eleonora Graur au anunţat vineri seară că părăsesc grupul parlamentar „Pro Moldova”.
Toţi trei au anunţat despre acest lucru, la scurt timp unul de celălalt, pe reţelele de socializare.
Împreună cu Ruxanda Glavan – toţi patru deputaţi au spus că vor rămâne „independenţi” şi că nu se vor alătura altor facţiuni.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, un deputat nu se poate alătura altor fracţiuni timp de şase luni după ce a părăsit fracţiunea.
Deputaţii s-au aflat în „Pro Moldova” de la cinci la opt luni.
Toţi deputaţii, care au părăsit „Pro Moldova” au intrat în Parlament pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM).
Anterior, trei dintre cei patru deputaţi au anunţat că la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie o vor susţine pe candidata desemnată de Partidul „ŞOR”, Violeta Ivanov, – Sergiu Sîrbu, Grigore Repeşciuc şi Ruxanda Glavan.
De asemenea, susţinere pentru Ivanov au exprimat Corneliu Padnevici şi Gheorghe Braşovschi, deşi Partidul „Pro Moldova” nu şi-a anunţat oficial sprijinul pentru niciun candidat la alegeri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.