Întreprinderea de stat „Căile Ferate din Moldova” (CFM) a înregistrat o creștere semnificativă a încasărilor, iar restanțele salariale acumulate sunt achitate treptat. Vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat, în seara zilei de 24 iulie, în cadrul unei emisiuni TV, că încasările CFM provin exclusiv din resurse interne ale întreprinderii, iar angajații au început să primească salariile restante din luna martie curent. În prezent, retribuțiile pentru luna ianuarie 2025 au fost deja achitate.
„Știm că este o problemă mare și înțeleg cât de greu este să muncești și să primești salariul în luna iulie pentru munca din luna ianuarie. Acum însă, din martie, angajații CFM primesc regulat salariile și estimăm că, până în toamnă, noi preconizăm ca în septembrie – octombrie, vom închide această problemă”, a spus vicepremierul.
De asemenea, Bolea a menționat că Agenția Proprietății Publice a alocat recent 50 de milioane de lei pentru achitarea datoriilor față de foștii angajați și a restanțelor către bugetul național.
Ministrul a subliniat că, sub conducerea actualului director, încasările CFM au crescut semnificativ, de la 33-36 milioane de lei la aproximativ 56-57 milioane de lei în doar câteva luni, toate acestea fiind generate din resurse interne.
„Aceste rezultate sugerează că întreprinderea își revine economic, iar eforturile continue sunt dedicate redresării sale financiare”, a încheiat Vladimir Bolea.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.