Fostul prim-ministru Vlad Filat a lansat critici dure la adresa conducerii actuale, acuzând-o de ignorarea problemelor reale ale țării în favoarea unei propagande politice sterile. Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Filat a descris mandatul prezidențial al Maiei Sandu ca pe un „talk-show nesfârșit”, în care dezinformarea și cenzura joacă roluri principale.
„Maia Sandu a transformat țara într-o rețea socială numită Moldova. De patru ani, justiția, economia, securitatea sau agricultura nu sunt pe agenda guvernării. În schimb, avem un spectacol politic continuu, în care cetățenii nu primesc răspunsuri la problemele esențiale”, a scris Filat pe o rețea de socializare.
Acesta a subliniat că cetățenii sunt captivi într-un „live prezidențial” fără soluții concrete pentru criza energetică, agricultura sau alte priorități naționale. În opinia sa, actuala conducere s-ar fi concentrat mai degrabă pe crearea unui „teatru politic” alimentat de troli, cenzură și populism, decât pe nevoile reale ale oamenilor.
În încheiere, Vlad Filat a făcut un apel la responsabilitate, subliniind că Moldova are nevoie de o conducere care să pună interesele cetățenilor mai presus de agendele personale sau externe.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.