Fostul prim-ministru Vlad Filat, lider al PLDM, a abordat subiectul instituirii stării de urgență, subliniind că aceasta ar părea justificată prin necesitatea unui „răspuns rapid și eficient”. Cu toate acestea, el consideră că, în absența unor măsuri clare și a unui plan public bine definit, această decizie reflectă mai degrabă o utilizare a mecanismelor anticriză pentru a scăpa de responsabilitate.
Într-o recentă postare, publicată pe rețelele de socializare, Filat a avertizat că nu este prima dată când Comitetul pentru Situații Excepționale devine un instrument preferat al Guvernului pentru a evita dezbaterile parlamentare și controlul public.
În contextul apropierii datei de 1 ianuarie, Filat a subliniat că Guvernul trebuie să ofere cetățenilor răspunsuri la întrebări esențiale, precum:
Până acum, răspunsurile la aceste întrebări au fost absente, iar retorica despre „monitorizare”, „pregătire” și „reziliență” continuă să rămână generală, fără a oferi certitudini reale, a conchis Filat.
Precizăm că săptămâna trecută şeful guvernului, Dorin Recean a anunţat că va merge săptămâna viitoare în parlament pentru a solicita instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic, începând cu 16 decembrie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.