Acasă Politic VLAD FILAT: Eu îi solicit Maiei Sandu să le redea sportivilor și...

VLAD FILAT: Eu îi solicit Maiei Sandu să le redea sportivilor și sportului Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport!

0

Ex-Premierul Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), îi solicită șefului statului, Maia Sandu, să le redea sportivilor și sportului Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport – „asta ar reprezenta o atitudine sinceră și dreaptă față de trecutul, prezentul și viitorul sportului moldovenesc”, informează TRIBUNA

„Sincere felicitări sportivilor, antrenorilor, medicilor și în mod special părinților pentru performanța extraordinară obținută la Jocurile Olimpice! Acest rezultat remarcabil reprezintă munca și sacrificiul timp de mai mulți ani, momentul înmânării medaliilor fiind actul final. Trebuie să recunoaștem că noi ca societate și, în mod special, guvernarea începem să apreciem sau chiar să iubim sportivii noștri doar atunci când sunt medaliați, după care uităm de ei. Am spus dintotdeauna că cel mai de preț ce are Republica Moldova sunt oamenii. Sportivii, oamenii de cultură, diaspora etc., toți acei care prin realizările lor sunt cei mai buni ambasadori ai RM. Lor trebuie să le fim recunoscători în fiecare zi, nu doar cu ocazii sau în alegeri!

Revenind la Jocurile Olimpice și la sport în general, trebuie să înțelegem că pentru a avea performanță pe viitor e nevoie să investim atitudine și resurse în sportivii noștri, dar și în infrastructura sportivă permanent”, a subliniat politicianul.

În context, liderul PLDM a menționat: „Un rol important în rezultatele obținute pe parcursul timpului de sportul moldovenesc, iar acum de toți cei 26 de sportivi care ne-au reprezentat la Jocurile Olimpice îl are USEFS, universitate lichidată într-o manieră iresponsabilă de actuala guvernare.

Dincolo de fotografii, premii binemeritate din bugetul statului și imagine pe seama olimpicilor noștri, eu îi solicit Maiei Sandu să le redea sportivilor și sportului Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport! Asta ar reprezenta o atitudine sinceră și dreaptă față de trecutul, prezentul și viitorul sportului moldovenesc”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.