Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, a efectuat o vizită oficială în Regatul Unit între 25 și 26 noiembrie, la invitația omologului său britanic, John Healey. Această întâlnire a avut loc în contextul semnării recente a Parteneriatului pentru Apărare și Securitate, care vizează o cooperare extinsă între cele două țări.
Conform comunicatului Ministerului Apărării, oficialii au discutat despre progresele realizate în cooperarea bilaterală în domeniul apărării, precum și despre perspectiva aprofundării parteneriatului, tema abordată anterior în cadrul Dialogului Strategic „Republica Moldova — Regatul Unit”.
Pe durata vizitei, Nosatîi s-a întâlnit și cu Luke Pollard, ministrul pentru Forțele Armate britanice, discutând situația de securitate regională și impactul războiului din Ucraina asupra dezvoltării Moldovei. „Am discutat despre amenințările hibride și măsurile întreprinse pentru a le contracara,” a adăugat ministrul.
La finalul întâlnirii, cele două părți au convenit să continue dialogul prin inițiative și proiecte ce vizează transformarea Armatei Naționale într-o instituție modernă, capabilă să îndeplinească misiunile constituționale, dar și să întărească reziliența la provocările hibride actuale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.