O delegație a Comisiei de la Veneția va efectua, în perioada 29 – 30 aprilie 2025, o vizită de documentare în Republica Moldova. Aceasta este organizată cu scopul pregătirii opiniei de follow-up pe marginea proiectului legii cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative.
Membrii delegației au planificate discuții cu deputații din majoritatea și opoziția parlamentară. De asemenea, agenda conține include întrevederi cu reprezentanții sistemului judecătoresc și ai Procuraturii.
În mod special, discuțiile se vor axa pe amendamentul înregistrat de președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, care ajustează prevederile proiectului de lege în conformitate cu avizele recepționate și propunerile expuse în cadrul consultărilor publice. Astfel, se propune instituirea unor instanțe judecătorești specializate – Colegiul specializat anticorupție al Judecătorii Chișinău și completele specializate anticorupție ale Curții de Apel Centru. Potrivit autorilor, constituirea unor complete anticorupție distinse în cadrul colegiilor deja existente necesită eforturi mai mici și este mai puțin costisitoare decât crearea unui colegiu separat.
Judecătorii care vor activa în Colegiul specializat al Judecătorii Chișinău și în completele anticorupție ale Curții de Apel Centru vor examina cauzele care vizează infracțiunile de corupție la nivel înalt și cele conexe actelor de corupție. La fel, vor efectua controlul judiciar al actelor Autorității Naționale de Integritate, prin care se constată diferențăa substanțială între veniturile obținute, cheltuielile realizate și averea dobândită.
Proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative a fost votat în prima lectură la 30 noiembrie 2023. Anterior, Comisia de la Veneția a mai expus o opinie asupra acestei inițiative legislative.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.