Acasă Justiţie Viorel Morari: Procuratura Generală ar trebui să inițieze o investigație în baza...

Viorel Morari: Procuratura Generală ar trebui să inițieze o investigație în baza informațiilor prezentate de DOSSIER-RISE

1

Procuratura Generală ar trebui să inițieze o investigație, în urma informațiilor prezentate în materialele jurnalistice publicate de DOSSIER și RISE. De această părere este procurorul șef suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Fiind invitat în cadrul unei emisiuni televizate, Morari a declarat că investigația care conține mai multe detalii despre implicarea serviciilor speciale ruse în politica internă a R.Moldova, relațiile lui Igor Dodon cu oamenii din Kremlin, dar și faptul că pe lângă administrația lui Vladimir Putin activează așa-zisa „Secție moldovenească”, nu ar fi trezit nici măcar un interes pentru Procuratura Generală.

Potrivit lui Viorel Morari, în urma apariției materialelor jurnalistice, trebuie să se țină cont de anumite aspecte.

1. Ce servește temei pentru pornirea urmăririi penale? Investigația RISE sau o investigație SIS, IGP, sau alt organ de drept, drept exemplu.
2. Posibilitatea administrării probelor ce ar stabili veridicitatea informației apărute în spațiul public
3. Dorința Procurorului general de a avea neplăceri, de a intra în conflict cu președintele țării, care este reprezentantul unui partid ce la moment guvernează.

Chiar și așa, șeful suspendat de la PA susține că în urma apariției informațiilor publicate de Dossier și RISE, trebuie să fie pornită o investigație de către Procuratura Generală.

„Necătând la aceea că procurorul are pază de stat oferită de președintele Dodon, nu cred că cineva o să atenteze la viața lui fiindcă el nu întreprinde careva acțiuni concrete în vederea investigării informațiilor prezentate de RISE, este important să se inițieze investigația. Ea poate să nu ajungă la un final care este așteptat de societate, dar ca procuror general, ținând cont de rezonanța social sporită a situației respective, ar trebui să inițieze investigația respectivă, să facă investigația, să iasă în conferință de presă și să spună că n-a fost posibil din următoarele considerente…”, a declarat Morari. 

Potrivit lui Morari, Procuratura Generală are alte priorități și anume investigarea dosarelor cu o importanță mai scăzută.

„Nu este ușor să faci o investigație și să stabilești toate persoanele implicate, dar era de datoria lui să facă această investigație, fiindcă ține de cea mai înaltă funcție în stat. Dar Procuratura Generală cu ce se ocupă? Investighează agenți economici care produc elicoptere, sau dosare despre primirea mitei de o mie, două, trei de euro. Acesta este nivelul actual al Procuraturii…” a conchis Morari. 

Amintim că Centrul „Dosar” (Досье) și reporterii RISE Moldova au publicat o investigație care conține mai multe detalii despre implicarea serviciilor speciale ruse în politica internă a R.Moldova, relațiile lui Igor Dodon cu oamenii din Kremlin, dar și faptul că pe lângă administrația lui Vladimir Putin activează așa-zisa „Secție moldovenească”, condusă de un colonel din cadrul serviciilor secrete rusești, Igor Maslov, care pregătește pentru conducerea Federației Ruse note informative despre politicienii de la Chișinău, reprezentanți ai societății civile și ONG. Responsabil de „secția” dată este generalul FSB Vladimir Cernov, șeful departamentului prezidențial pentru relațiile regionale și culturale cu țările străine.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.