Vicepreședinta fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, deputata Violeta Ivanov a propus convocarea de urgență a Comisiei speciale pentru elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Irigare 2030. Apelul a fost făcut de deputată într-un briefing pe tema situației dezastruoase din sectorul agrar și inacțiunilor autorităților în contextul crizei grave cu care se confruntă sectorul agrar în acest an.
Violeta Ivanov a criticat inactivitatea guvernării în sensul că nu a implementat acțiuni concrete în vederea adaptării sectorului agrar la schimbările climatice tot mai frecvente în ultimii ani, acțiuni implementate deja de majoritatea țărilor lumii.
Deputata a declarat că autoritățile au utilizat ineficient creditele și granturile acordate anterior pentru asigurarea irigării terenurilor agricole. Ivanov a cerut convocarea de urgență a Comisiei parlamentare speciale, care să vină cu soluții urgente în acest domeniu.
În context, deputata a precizat că, în acest an, din cauza secetei și grindinei, sectorul agrar din Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimii 30 de ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.