Președinta partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a criticat repetat, în cadrul unei emisiuni televizate modul în care Uniunea Europeană se raportează la Republica Moldova. Potrivit acesteia, UE „nu aplică valorile sale în mod egal” și „nu își dorește cu adevărat ca cetățenii Republicii Moldova să adere la Uniunea Europeană”.
„Ei au încercat să se prezinte drept singurii capabili să conducă țara noastră în familia europeană, dar au eșuat”, a declarat Furtună.
Lidera formațiunii susține că nu doar opoziția extraparlamentară are această percepție, ci și alte partide – inclusiv unele pro-europene, conservatoare sau pro-ruse – ar exprima nemulțumiri similare.
„Europa ne spune ce nu avem voie să spunem acasă. Ni se spune că nu putem promova ideile partidului nostru, că nu putem aduce proiecte noi, decât dacă acestea se încadrează într-o agendă îngustă, a celor din PAS”, a afirmat președinta „Moldova Mare”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.