Într-un podcast difuzat recent, fosta procuroare anticorupție și actuala lideră a partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un mesaj dur la adresa clasei politice de la Chișinău și a modelului geopolitic impus Republicii Moldova în ultimele decenii.
„De ce noi, moldovenii, ne comportăm ca o a treia parte, fără drepturi? Nu suntem independenți – nici legislativ, nici politic, nici economic. Iar cei care s-au perindat pe la guvernare nu au luptat niciodată pentru moldoveni”, a declarat Furtună.
Potrivit ei, Parlamentul a fost dominat constant de partide „fie pro-ruse, fie pro-europene, dar niciodată pro-moldovenești cu adevărat”. Lidera „Moldova Mare” a subliniat că a venit timpul ca cetățenii să-și „îndrepte spatele” și să afirme cu demnitate că „aceasta este Republica Moldova, un stat suveran”, criticând deschis ideea unirii cu România.
„Cum poți pretinde unirea cu alt stat, cât timp ești pe teritoriul Republicii Moldova? Nu ești, oare, un trădător de țară?”, a întrebat retoric Furtună.
Ea a accentuat că tot mai mulți cetățeni „se simt forțați să-și nege identitatea moldovenească” și a făcut apel la trezirea conștiinței naționale:
„Toți îți spun că ești moldovean. De ce trebuie să ne numim români? Mai avem, sau nu, demnitate moldovenească?”
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.