Lidera partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a lansat acuzații în adresa fostei șefe a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în cadrul unei emisiuni televizate. Furtună susține că activitatea Veronicăi Dragalin ar fi fost influențată de oficiali din Guvernul Republicii Moldova și de misiuni diplomatice, în special Ambasada SUA la Chișinău.
„Interesant este de ce nu a trecut vettingul, dacă ea consideră că are dreptate, că nu a încălcat legea”, a declarat Victoria Furtună, făcând referire la faptul că Dragalin nu a promovat evaluarea externă inițiată de Comisia de evaluare a procurorilor.
Lidera Moldova Mare afirmă că Dragalin ar fi declarat în cadrul aceleiași emisiuni că a primit indicații de la „premieri, miniștri și chiar de la președinte”.
„Aceasta este o imixtiune gravă în actul de justiție. De ce nu a elaborat un raport oficial, dacă era presată politic?”, a întrebat retoric Furtună.
Ea a acuzat, de asemenea, o relație constantă și „neobișnuit de strânsă” cu Ambasada Statelor Unite.
„În fiecare zi la Procuratură era Ambasada SUA, și în fiecare zi ea mergea acolo. A fost un plan gândit pentru intrarea ei în politică”, a spus Furtună.
Până la această oră, Veronica Dragalin nu a comentat public acuzațiile, iar Ambasada SUA la Chișinău nu a oferit o reacție oficială.
Reamintim că Dragalin și-a prezentat demisia în februarie 2025, iar mandatul său s-a încheiat oficial la 4 martie. Potrivit Comisiei de evaluare, procedura de vetting a fost încheiată ca urmare a demisiei sale, chiar dacă fosta șefă a Procuraturii Anticorupție a transmis la timp toate documentele cerute.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.