Acasă Politic VIDEO // Victoria Furtună: „Este timpul ca opoziția să se unească pentru...

VIDEO // Victoria Furtună: „Este timpul ca opoziția să se unească pentru binele țării”

0

Președintele asociației „Vox Populi, Vox Dei”, fost procuror anticorupție și ex-candidat la președinție, Victoria Furtună, a lansat un apel ferm către clasa politică din Republica Moldova. În cadrul unei recente apariții în spațiul online, aceasta a criticat atât guvernarea, cât și lipsa de coeziune din rândul opoziției, subliniind necesitatea unor acțiuni responsabile și unite în interesul cetățenilor.

Fiind invitată în cadrul unei emisiuni live, moderatorul a atras atenția asupra unui împrumut considerabil contractat anul trecut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), subliniind că acest credit, conform experților, nu permite achiziționarea directă de gaze de la Gazprom.


„Din această cauză, prețul gazului crește. Eu, ca și consumator, îmi achit conștiincios serviciile pentru gaz. Oamenii noștri, în general, își plătesc responsabil facturile. Atunci, de ce luăm aceste credite?”, a întrebat retoric moderatorul emisiunii, accentuând faptul că opoziția nu se ocupă e acest subiect.

Drept replică, Victoria Furtună și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa unei strategii comune a opoziției și i-a îndemnat pe liderii partidelor să-și depășească interesele personale.

„Opoziția se poate uni doar atunci când va face totul pentru popor și pentru țară, nu pentru interesele proprii. Acum, mai mult ca niciodată, opoziția trebuie să se unească, să se gândească la popor și să facă pași corecți, fără teama că actuala putere îi va denigra sau le va intenta dosare penale”, a declarat ea.

Furtună a accentuat că viitorul guvern și viitorul parlament trebuie să fie orientate exclusiv către interesele cetățenilor.

„Sper că viitorul guvern și viitorul parlament vor fi create pentru cetățeni, nu pentru interesele proprii, nu pentru parteneri sau alte țări. Politicienii trebuie să înțeleagă că sunt cheia fericirii poporului nostru”, a adăugat aceasta.

Furtună a subliniat și importanța unui lider care să unească opoziția și să prioritizeze binele național.

„Unirea poate fi posibilă doar cu un lider nou, care să iubească țara ca pe propria familie și familia ca pe propria țară. Când există divergențe și fiecare partid are propriile interese și ambiții, unirea devine imposibilă”, a explicat ea.

În concluzie, liderul asociației „Vox Populi, Vox Dei” a făcut un apel la solidaritate și la acțiuni responsabile. Ea a avertizat că Moldova traversează un moment critic, iar clasa politică are datoria morală să demonstreze că poate face diferența pentru cetățeni.

„Acum este timpul să demonstrăm că suntem capabili să construim o Moldovă mai bună, unită și prosperă pentru toți cetățenii”, a încheiat Victoria Furtună.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.