Victoria Furtună, candidat independent la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, a acuzat Comisia Electorală Centrală (CEC) și Serviciul Fiscal de Stat de dezinformare și denigrare publică în cadrul unei recente ședințe. Potrivit declarațiilor sale, Pavel Postică și Angela Caraman, alături de reprezentanți ai Serviciului Fiscal, ar fi formulat acuzații nefondate la adresa sa, susținând că ar fi achiziționat material publicitar ca persoană fizică, fără să-l declare, și că ar fi prezentat informații eronate trezorierului campaniei.
Furtună a precizat că s-a prezentat fizic la CEC pe 17 octombrie pentru a prezenta actele necesare, demonstrând contrariul acuzațiilor formulate împotriva sa. În urma acestei acțiuni, membrii Comisiei ar fi recunoscut că eroarea aparține Serviciului Fiscal de Stat, iar opinia inițială va fi modificată.
„A numi un candidat mincinos în ședință publică, fără a verifica veridicitatea acuzațiilor, nu doar că subminează încrederea publicului în instituție, dar reflectă și o lipsă de responsabilitate”, a subliniat Victoria Furtună. Ea a adăugat că astfel de comportamente trebuie sancționate pentru a proteja integritatea procesului electoral și pentru a asigura transparența și corectitudinea comunicării publice.
Furtună a condamnat ferm încercările de a-i afecta imaginea și a atras atenția asupra necesității respectării unor standarde ridicate în comunicarea politică, mai ales în ajunul alegerilor.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.