Acasă Comunicate de presă VIDEO // Victoria Furtună cere unirea opoziției și jurământ public împotriva abuzurilor...

VIDEO // Victoria Furtună cere unirea opoziției și jurământ public împotriva abuzurilor PAS

0

Partidul politic Moldova Mare, condus de Victoria Furtună, lansează un apel ferm către toate forțele de opoziție din Republica Moldova, cerând semnarea unei declarații comune împotriva abuzurilor regimului PAS și a represiunii politice exercitate asupra cetățenilor.

„A venit timpul să ne unim. Să semnăm o declarație comună. Să ne revendicăm dreptul de a vorbi în numele poporului”, a declarat Victoria Furtună, acuzând guvernarea de persecuții în masă prin care cetățenii sunt trași ilegal la răspundere și amendați cu sume între 25 și 34 de mii de lei doar pentru faptul că protestează sau exprimă opinii critice.

În același timp, lidera Moldova Mare a reamintit că acum o săptămână PAS a promovat o lege prin care mai mulți deținuți periculoși au fost eliberați din închisori. Legea a fost suspendată de Curtea Constituțională în urma unei sesizări depuse de Procurorul General – o premieră istorică inițiată, potrivit Furtună, sub presiunea opoziției extraparlamentare.

„E o victorie a opoziției! Împreună am reușit!”, a spus ea, lansând un nou apel pentru formarea unui front comun și jurământ public în fața poporului de a-l apăra pro bono împotriva ceea ce numește „Marea Escrocherie cu Amenzile” pusă la cale de PAS.

Furtună s-a adresat și polițiștilor, îndemnându-i să nu mai fie instrumentul represiunii: „Aduceți-vă aminte cum ați fost folosiți și apoi trădați pe 7 aprilie 2009, și de Plahotniuc mai târziu. Nu repetați aceeași greșeală. Guvernările se schimbă, dar poporul rămâne și va trebui să-l priviți în ochi.”

Până în prezent, niciun alt partid de opoziție nu a reacționat public la acest apel.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.