Sportul a fost mereu o parte importantă din viața lui Petru Ciobanu, tânărul fiind ferm convins că, menținându-se în formă, poate înregistra succese în toate sferele de activitate.
Mai nou, de aproape doi ani, a început să alerge, iar acum își propune să facă înconjurul Moldovei la pas rapid, să înregistreze un record și astfel, să atragă atenția publică și asupra unui caz mai special.
Mai exact, Petru își dorește să colecteze donații ca să salveze viața unui copil – Alexandra Stăvilă.
Tânărul povestește că în ultimii ani a pus accent pe alergat,iar de ceva timpîl tot frământa un gând.
Dar a decis! Pe 14 septembrie tânărul pornește la drum. Vrea să facă înconjurul țării noastre în 14 zile, alergând. Distanța traseului este de 1.150 km.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.