Un tânăr cu comportament suspect a fost reținut de polițiștii din Chișinău. Incidentul s-a produs pe strada Calea Orheiului din capitală.
La întrebările adresate de polițiști, tânărul în vârstă de 28 de ani a comunicat că are asupra sa substanțe narcotice, pe care le distribuie prin intermediul aplicației ,,Telegram”.
Acesta fost escortat la Inspectorat pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.
În cadrul acțiunilor procesual-penale, tânărul a predat 50 de pachețele de tip zip-lock ambalate cu bandă adezivă, în interior cu o substanța solidă cristalizată, asemănătoare drogului de tip ,,PVP”, numită și ,,Sare”.
Totodată, de la domiciliul tânărului polițiștii au ridicat un pahar din carton în care se aflau aproximativ 157 gr. de substanță sub forma de praf și bulgăre de culoare verde ,,PVP”, pachetele zip lock și un cântar de mici dimensiuni.
Este de menționat că tânărul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice.
În cazul în care i-ar fi reușit comercializarea drogurilor, suspectul ar fi obținut un profit de circa 200.000 de lei.
Toate probele depistate au fost ridicate și sigilate conform procedurii și îndreptate pentru a fi efectuată expertiza.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 15 ani de pușcărie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.