Un român care lucrează pe şantier în Marea Britanie a câştigat un Lamborghini Huracan la o loterie online. Maşina i-a fost adusă direct la muncă, dar reacţia bărbatului i-a uimit pe organizatori.
Ciprian e stabilit în Marea Britanie, în Essex, şi lucrează în construcţii, în Bristol. Bărbatul a cumpărat cu mai puţin de 29p, adică mai puţin de 2 lei, un bilet la o loterie online. Nu a avut mari aşteptări de la joc, dar soarta i-a zâmbit şi a câştigat chiar premiul cel mare, un Lamborghini Huracan, estimat la 200.000 de euro.
„Glumeşti?…Nu am cuvinte! Tremur, tremur! Visele devine realitate câteodată”, a fost replica românului când s-a trezit cu maşina de lux direct pe şantierul unde lucrează. După ce şi-a revenit din şoc, Ciprian a luat o decizie care i-a uimit pe organizatorii loteriei.
Bărbatul a refuzat maşina şi a spus că vrea în schimb valoarea ei în bani. Ciprian a spus că nu ştie deocamdată ce va face cu cei 200.000 de euro, dar primii bani îi va cheltui pentru a merge să-şi viziteze fiul care nu e cu el în Marea Britanie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
nu prea știți românește,dacă scrieți „s-a refuzat de ea”. mai învățați. este unde și ce.