Incidentul s-a produs în seara zilei de miercuri, 2 septembrie, la intersecția străzilor A. Pușkin și Columna.
Un cititor Agora, care a fost martor la cele întâmplate, ne-a comunicat că mai mulți tineri au agresat un băiat.
Potrivit martorului, inițial, unul dintre agresori ar fi stropit dintr-un balon ce se presupune că ar conține gaze lacrimogene. Ulterior cearta a demarat în bătaie. „Erau toți contra unu! Băiatul practic nu mai vedea nimic, iar ei continuau să îi aplice lovituri”, ne-a comunicat martorul.
Potrivit ofițerului de presă Natalia Stati, la fața locului, oamenii legii au stabilit că este vorba despre 4 tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 20 de ani.
Aceștia fiind cunoscuți între ei s-au întâlnit în centrul Capitalei, iar din motive necunoscute s-ar fi luat la o ceartă care a trecut în bătaie.
În consecință unul dintre tineri a fost preluat de Ambulanță și dus la spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Ulterior acesta a fost lăsat să plece acasă.
Poliția ne-a spus că nimeni dintre tinerii nu au depus plângeri pe acest caz.
Incidentul este investigat în continuare, iar pedeapsa va fi stabilită în funcție de leziunile provocate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.