Un deținut în vârstă de 26 de ani, care își ispășește pedeapsa de 5 ani în Penitenciarul nr.2 „Lipcani” din raionul Briceni, ar fi șantajat mai multe femei după ce iniția conversații cu ele pe rețelele de socializare, iar prin diverse provocări le determina să-i expedieze fotografii în ipostaze intime.
Astfel, pentru ca fotografiile să nu ajungă în spațiul public, suspectul solicita sume de bani. Mai mult, acesta nu acționa de unul singur, având drept complice un bărbat de 37 de ani, originar din Briceni, care activa în calitate de taximetrist și avea rolul de curier.
După un șir de investigații, oamenii legii au stabilit schema prin care suspectul acționa. Acesta deținea ilegal un telefon mobil și prin platforma de comunicare ”odnoklasniki”, discuta cu potențialele victime. Deținutul se prezenta sub o altă identitate și că deține o activitate de afaceri, motiv pentru care obținea mai multă încredere de la victimă.
Ulterior, prin înșelăciune obținea fotografii cu caracter intim, după care șantaja femeile că le va plasa în rețelele de socializare, estorcând mijloace bănești.
La începutul lunii august a acestui an, o femeie de 28 ani a depus o plângere, prin care a comunicat că a fost constrânsă de o persoană să-i transmită suma de 10 mii de lei, fără a o cunoaște fizic. La data de 15 septembrie, grupul de urmărire penală a intervenit cu percheziții. De către administrația Penitenciarului nr. 2 „Lipcani” a fost percheziționată celula deținutului, de unde a fost depistat și ridicat telefonul mobil.
La fel, a fost reținut pentru 72 de ore și taximetristul, care a primit banii de la partea vătămată. Ofițerii de investigație întreprind, în continuare, măsuri pentru a stabili toate persoanele implicate, precum și victimele care au suferit în urma acțiunilor infracționale ale grupului.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru infracțiune de șantaj, iar persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 10 ani, cu amendă în mărime de la 1850 la 2350 unităţi convenţionale.
Acțiunile ilegale ale deținutului au fost documentate timp de două luni de ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu angajații Inspectoratului de poliție Botanica, sub conducerea procurorilor procuraturii municipiului Chișinău oficiul Botanica, cu suportul informativ al angajaților SPIA și în cooperare cu angajații Penitenciarului nr. 2 „Lipcani”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.