Poliţiştii braşoveni efectuează cercetări privind cazul unui copil, în vârstă de 6 ani, care a căzut, miercuri, dintr-un telescaun din Poiana Braşov, de la o înălţime de 5 metri.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a precizat că a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un copil s-ar fi precipitat de la înălţime, în timp ce se afla într-un telescaun din staţiunea Poiana Braşov, transmite SafeNews.md cu referire la Digi24.ro.
În urma examinării medicale la faţa locului, minorul nu prezenta vătămări corporale vizibile.
Ulterior, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Poiana Braşov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul, a mai precizat sursa citată.
Reprezentanții Salvamont Poiana Brașov spun că, după cădere, copilul s-a ridicat și s-a deplasat singur până la stația inferioară, unde a fost găsit de salvamontiști.
„După examenul medical s-a constatat un traumatism minor la nivelul unui membru inferior, urmând să fie transportat în stațiune, unde au fost așteptați aparținătorii, în vederea luării deciziei de transport către unitatea spitalicească”, mai precizează sursa citată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.