Acasă Extern VIDEO // Un bombardier rus de tip Tu-22M3 se prăbuşeşte în Siberia....

VIDEO // Un bombardier rus de tip Tu-22M3 se prăbuşeşte în Siberia. Un pilot, mort, alţi trei răniţi

0

Un bombardier rus de tip Tupolev 22M3 (Tu-22M3) s-a prăbuşit joi, în timpul unui zbor de antrenament, în apropierea unui sat în Siberia, fără să cauzeze pagube la sol, anunţă autorităţile ruse, relatează AFP.

O ”defecţiune tehnică” s-ar afla la originea prăbuşirii bombardierului, potrivit unor informaţii ”preliminare”, anunţă pe Telegram guvernatorul din Irkuţk, Igor Kobzev.

”Este cu adevărat o pierdere grea”, îşi exprimă el regretul şi transmite ”sincere condoleanţe” rudelor pilotului.

Potrivit guvernatorului, ceilalţi trei piloţi din echipajul bombardierului, răniţi, au fost spitalizaţi.

Operaţiuni de căutare şi salvare ”la locul prăbuşirii (…) au durat toată noaptea. Din nefericire, unul dintre piloţi nu a putut să fie salvat”, a anunţat pe Telegram Igor Kobzev, citând ”Comandamentul Militar de la Ministerul Apărării”.

Aceasta nu este prima oară când acest model de bombardier face ştiri de actualitate.

Bombardierul de tip Tu-22M3, de fabricaţie sovietică rămâne o piesă centrală a aviaiei ruse.

În aprilie 2023, spionajul militar ucrainean (GUR) anunţa că a doborât un bombardier de acest tip – o premieră de la invazia Ucrainei de către Kremlin.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.